Irina Begu nu-și împarte banii cu fratele și cu părinții. Ce avere a strâns sportiva de 34 de ani
În primul tur de la Indian Wells (California, SUA), miercuri seară, jucătoarea română Irina Begu (34 de ani, 74 WTA) a trecut la mare luptă de americanca Ann Li (24 de ani, 66 WTA), după două ore și 5 minute de joc, scorul final fiind 7-5, 3-6, 6-1.
Pentru accederea în turul secund, Begu are asigurat un premiu în valoare de 35.260 de dolari, precum și 35 de puncte WTA. În turul secund, Irinei îi va ieși în cale britanica Katie Boulter (28 de ani, 38 WTA), care a avut liber în primul tur. Iubita jucătorului australian Alex De Minaur este favorita 25 a competiției.
Cele două nu s-au mai înfruntat în circuit. În timp ce Sorana Cârstea (tot 34 de ani) vorbește despre finalul carierei, iar Simona Halep (33 de ani) s-a retras deja, Irina Begu n-are de gând să abandoneze circuitul profesionist, mai ales cât timp se regăsește în Top 100 mondial și intră fără să aibă nevoie de tururi calificări la cele 4 turnee de Mare Șlem ale anului.
Născută în București, Begu provine dintr-o familie cu doi copii: mama Steluța, tatăl Paul și fratele Andrei. Mama este sufletul, dar și tată îi face poftele Irinei. „Urmăresc meciurile ei, dar nu o deranjez în timpul turneelor. Îi trimit doar câte un sms. Acasă o aștept acasă cu ciorbă de văcuță. Este preferata ei. Tatăl îi face cozonac”, povestește doamna. Părinții nu îi mai influențează de mult alegerile Irinei. După ce un om de afaceri i-a propus fiicei sale să se supună unei operații estetice la nas, pentru a atrage mai ușor sponsorii, mama jucătoarei s-a repliat regulamentar: „Să facă orice dorește. Este decizia ei. Noi nu ne amestecăm”.
Paul Begu s-a apropiat de tenis și a luat distanță față de fotbal. „Țineam cu Steaua, doar locuiesc în Drumul Taberei. Dar nu mă mai preocupă. Acum, totul este numai fotbal. Și alte sporturi merită mediatizate, mai ales cel care aduc glorie României”, afirmă seniorul familiei. Ca și în familia Halep, unde și fratele Simonei (Nicolae) a jucat tenis, și la familia Begu, racheta a ținut loc de jucărie. Însă, lui Andrei Begu o problemă la inimă i-a stopat zborul și l-a trimis în lumea IT-iștilor.
Irina, cu o avere adunată din tenis de 8.423.497 de dolari (dintre care 127.709 de dolar în 2025), își administrează singură finanțele, spre deosebire de Simona Halep, unde tradiția spune că banii se țin la comun în familie („Simo” a adunat din tenis peste 40.000.000 de dolari). „Banii ei sunt sunt ai ei! Sunt munciți de ea, noi nu avem merite! Din 2011, Iri este independentă”, punctează Steluța Begu. Cariera sportivei a fost marcată de Aura Wagner, mătușa din partea mamei. „Fără ea, nu ar fi ajuns la acest nivel. Este o fostă jucătoarea de tenis”, dezvăluie mama sportivei. Irina Begu este dublă campioană europeană la juniori, la simplu, și se simte bine când joacă în SUA. În 2012, la US Open, chiar în primul tur, a produs un șoc, eliminând-o pe daneza Caroline Wozniacki, fost lider mondial.
Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Măsurarea performanței conținutului. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.
Listă parteneri (furnizori)
Tatăl îi face cozonac
Ajutată de mătușă
Are o avere din tenis
Top articole
Partenerii noștri
Click!
OK! Magazine
Click! Pentru femei
Click! Sănătate
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Câți bani a câștigat Sorana după victoria superbă de la Indian Wells. Se apropie de borna celor 10 milioane
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari, joi, după ce a trecut de australianca Maya Joint cu 6-2, 7-5.
Cîrstea (34 ani, 111 WTA) s-a impus după o oră și 41 de minute în fața unei adversare venite din calificări (18 ani, 85 WTA).
După ce a dominat primul set (6-2), românca a avut 4-0 și 5-2 în actul secund, dar a fost egalată, 5-5. Cîrstea a reușit un nou break, iar apoi a încheiat conturile (7-5), după ce a salvat o minge de break.
Cîrstea și-a asigurat un cec de 35.260 de dolari și 35 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Emma Navarro, numărul opt mondial. Cîrstea a învins-o pe Navarro în singura lor confruntare anterioară, luna trecută, în optimi la Dubai, cu 7-6 (7/5), 3-6, 7-5. Navarro a câștigat duminică turneul WTA 500 de la Merida (Mexic).
Cu cei 35.260 de dolari asigurați, Sorana se apropie de o bornă fabuloasă: 10 milioane de dolari câștigați din tenis! Ea figurează acum cu venituri de 9.917.226 de dolari venituri din premiile obținute.
Tot joi, Jaqueline Cristian (26 ani, 79 WTA) o va înfrunta în primul tur la Indian Wells pe rusoaica Veronika Kudermetova (27 ani, 51 WTA), pe care o conduce cu 2-1 în meciurile directe. Kudermetova a câștigat prima confruntare, în 2017, la Monzon (Spania), cu 6-1, 6-1, în primul tur. Românca s-a impus în următoarele două dueluri, în 2020, în Fed Cup, cu 7-5, 6-3, la Cluj-Napoca, și în 2021, la Linz, în sferturi, cu 6-3, 7-6 (7/5).
Nu rata știrile importante ale zilei
Publicitate | Cariere
Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.
Listă parteneri (furnizori)
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Urmărește-ne pe:
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Ultima oră | × |
Ședință la BEC. Sunt analizate candidaturile lui Călin Georgescu și Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale |